Start de vis pentru românce la Wimbledon 2022! Avem șase jucătoare calificate în turul secund: Simona Halep, Irina Bara, Ana Bogdan, Mihaela Buzărnescu, Sorana Cîrstea și Irina Begu

Start de vis pentru românce la Wimbledon 2022! Avem șase jucătoare calificate în turul secund: Simona Halep, Irina Bara, Ana Bogdan, Mihaela Buzărnescu, Sorana Cîrstea și Irina Begu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Jucătoarele din România se descurcă de minune la Wimbledon 2022! Simona Halep (18 WTA), Irina Bara (122 WTA), Ana Bogdan (111 WTA) și Mihaela Buzărnescu (127 WTA) au câștigat marți, după ce Sorana Cîrsta (32 WTA) și Irina Begu (43 WTA) au debutat cu victorii luni.

UPDATE Șase dintre cele șapte românce acceptate pe tabloul principal la Wimbledon au reușit să treacă de primul tur! Simona Halep s-a întors cu victorie la All England Club după trei ani, scor 6-3, 6-2 cu Karolina Muchova (Cehia, 81 WTA)! Aproape în același timp, Irina Bara a obținut primul succes al carierei pe tabloul principal la Wimbledon, 6-2, 6-4 cu Chloe Paquet (Franța, 106 WTA). Simona se va duela cu Kirsten Flipkens (Belgia, 190 WTA), iar Irina o va întâlni pe Paula Badosa (Spania, 4 WTA) în turul următor.

Ana Bogdan (România, 111 WTA) a învins-o pe Dayana Yastremska (Ucraina, 74 WTA), scor 6-2, 6-2, iar românia are șase jucătoare calificate în manșa secundă la Wimbledon 2022! Sorana Cîrstea, Irina Begu și Mihaela Buzărnescu au debutat și ele cu victorii la turneul de la All England Club. Ana Bogdan nu o mai învinsese niciodată pe Dayana Yastremska, dar sportiva din Sinaia a spart gheața la al treilea meci direct! În faza următoare, Bogdan va da peste câștigătoarea partidei Petra Kvitova (Cehia, 26 WTA) – Jasmine Paolini (Italia, 72 WTA).

Start de vis pentru românce la Wimbledon 2022! Avem șase jucătoare calificate în turul secund: Simona Halep, Irina Bara, Ana Bogdan, Mihaela Buzărnescu, Sorana Cîrstea și Irina Begu

După ce Sorana Cîrstea și Irina Begu au câștigat luni, la debutul în turneul de Grand Slam de la Wimbledon, Mihaela Buzărnescu și Ana Bogdan au făcut și ele spectacol, marți! Gabriela Ruse este singura dintre cele 7 jucătoare din România învinsă în primul tur la Wimbledon: 6-2, 3-6, 5-7 cu Cori Gauff (SUA).

Bogdan a jucat impresionant în meciul cu Yastremska, obținând calificarea după doar o oră și 4 minute de joc, scor 6-2, 6-2! Ana i-a fost net superioară adversarei, care a comis nu mai puțin de 34 de greșeli neforțate.

Mihaela Buzărnescu, victorie en-fanfare cu Nastasja Schunk

Tot marți, Mihaela Buzărnescu s-a calificat în turul secund la Wimbledon 2022, scor 6-4, 6-2 cu Nastasja Schunk (Germania, 154 WTA), însă românca a trăit un moment jenant la începutul meciului. Mihaela nu a fost lăsată să intre pe teren, întrucât purta sub echipament un obiect vestimentar de culoare neagră, vizibil în zona gâtului!

Incidentul nu a afectat-o în niciun fel pe Mihaela Buzărnescu, care s-a schimbat și a revenit foarte motivată în arenă. Buzărnescu a avut nevoie de doar o oră și 17 minute pentru a obține calificarea în turul al doilea la Wimbledon.

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Supărat că i-au prins mama drogată la volan, un tânăr a vrut să se răzbune pe poliţişti. S-a urcat în maşină şi a lovit autospeciala cu care veniseră
Supărat că i-au prins mama drogată la volan, un tânăr a vrut să se răzbune pe poliţişti. S-a urcat în…
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune o avere fabuloasă
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune…
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Doliu în PRO TV! Adrian Sârbu e sfâșiat de durere: Avea un simț nemaipomenit
Doliu în PRO TV! Adrian Sârbu e sfâșiat de durere: Avea un simț nemaipomenit
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×